Design Interior

Design interior: the art of coziness

July 5, 2019

Pe pereții văruiți se simte textura zgrunțuroasă. Sunt reci, chiar dacă afară soarele de iulie încinge țigla de pe acoperiș. Câteva raze trec prin perdeaua de in, se revarsă pe mușcatele de pe pervaz și își încheie traseul pe lemnul vechi de brad al dușumelei. Pe tavan se văd grinzile, iar patul e acoperit cu o pătură țesută din pătrățele de pânză veche. Și mobila e veche. Și cărțile.

Totul e cu poveste. Nimic nu-i nou în dormitorul din casa veche pe care mi-am imaginat-o mai sus.

Ăsta e mai happy place. Așa ar arăta într-o primă schiță. Fără pardoseli din granit sau beton aparent, fără suprafețe lucioase, fără obiecte noi.

Ție nu?

E ok dacă nu.

Când povestim despre design interior, am o singură regulă: să iubești spațiul pe care urmează să-l construim împreună.

Nimic nu ”se poartă” și nimic nu e ”demodat”. Trebuie doar să descoperi acea combinație magică de obiecte, texturi, lumini și culori ce se cuibăresc în sufletul tău și te fac să te simți relaxat și ușor ca un fulg.

Jurnal

The superpower of self confidence

June 3, 2019

De când mă știu nu mi-a plăcut vocea mea. Un sunet pițigăiat și cumva fals provocat de corzile mele vocale răsună în cameră de câte ori deschid gura să exprim câte o idee, adesea prost conturată și pentru care mă voi mustra mai târziu. Așa am început să vorbesc tot mai încet, să ascund sunetul ăsta enervant.

Pe vremea când știam doar de Paint și abia descoperisem miracolul pixelilor ce pot modifica cearcănele sau acneea, toate pozele în care se vedea măcar o bucățică din mine treceau prin programul ăsta antic și păcătos.

Șolduri prea late, picioare scurte și să nu mai vorbim de dinții din față încălecați unul peste celălalt. Și, desigur, cu așa voce pițigăiată, cearcăne din naștere și dinți prost crescuți nu poți ieși în față să exprimi mai știu eu ce idee ți s-a năzărit sub părul ăla creț-vâlvoi, pe care o mai și prezinți de la un metru și jumătate altitudine.

Mai bine stai în banca ta, Diana. Tu nu te vezi?

Ani întregi în care am ascultat spiridușul malefic din creierul meu ce mi-a adus toate insultele posibile. Poate acum te întrebi de ce sunt pe blog când locul meu e pe canapeaua confortabilă a unui psiholog. Și poate era, dar cine își permitea un psiholog la vremea aia?

Am scriu din fololiul din living, cu încrederea că sunt ok. Mi-a mai trecut. Și cu gândul să nu sunt singura care muncește ca un zidar în soarele amiezilor de august la construirea celui mai important zid dintre mine și spiridușul malefic: încrederea de sine.

Subiectul ăsta s-a tot dezbătut în fel și chip. Multe pietre au fost aruncate către companiile ce vând tot soiul de produse de înfrumusețare menite să te transforme într-o păpusă de ceară cu piele perfectă și șuvițe la locul lor. Sau către social media unde ți de deruleză prin față imagini photoshopate, iar tu le aplici inimi cu degetul mare în schimbul încrederii furate puțin câte puțin.

Dar social media e așa cum vrei să fie, iar dacă nu îi permiți, nu îți fură nimic, îți dăruiește. Pe Instagram am descoperit comunități de oameni ce se susțin între ei. Poate e bine. Poate suntem pe drumul cel bun.

Și dacă ai citi până aici și te gândești ”ce naiba citesc? aici nu e nici un sfat miraculos despre creșterea încrederii în mine?!” Ei bine nu. Nu am o rețetă prin care să te învăț cum să te apreciezi mai mult pentru că citești blogul unui om care acum învață să se respecte.

Am o singură treabă să îți spun: ești ok.

Suntem ok așa cum suntem pentru că toți suntem akward, sociofobi, împachetați într-o formă imperfectă și lăsați să umblăm liberi printr-o lume judgemental.

And that`s fine.

Jurnal

Observator rural: sindromul caselor gri

March 25, 2019

Scriu dintr-o casă galbenă, dar care a fost gri cândva. Și nu critic, constat. După o plimbare cu bicicleta prin sat și alta virtuală printr-un grup de grădinari ce își laudă magnolii înfloriți, în fundal e doar gri.

M-am mutat dintre blocuri gri, între case gri și mă întreb unde e ruptura. Financiară? Poate. Ce se întâmplă cu planurile omului de rând ce și-a terminat de construit și izolat casa, dar s-a oprit aici?

A montat și foișorul din lemn, a pus pe poziții nelipsitul grătar rustic, a plantat flori, a schimbat și gardul, dar casa a rămas nefinisată cu ultimul strat. Dar, spre mirarea mea, nu pare să-l deranjeze treaba asta.

Spuneam că știu despre ce vorbesc, sub cămașa galbenă și casa mea e gri. Să fi stat gri câteva săptămâni. Săptămâni luungi, în care nici nu îmi venea să mă uit spre ea. Căsuța mea cea nouă părea scosă dintr-un film cu despresii, morți și răniți. Cimentul gri îi ștergea orice urmă de haz și cu fiecare găleată de vopsea galbenă, părea că râde spre soare.

Jurnal

Lista mea și speranțe de scurtare

March 20, 2019

Dis-de-dimineață mi-a apărut în feed un articol printr-un share de la Simona. Și cum sorbeam eu din cafea și citeam, am început să fac o socoteală în gând și să pun pe hârtia imaginară obiectele pe care le-am cumpărat în 2018. Păi să fi fost vreo 20? Nope, mai taie, multe sunt vechi. Lista arată așa:

1. Primul meu Kånken, undeva prin toamnă (bucuria ochilor și a Instagramului)

2. O bluză de la Hm (care s-a “demoralizat” vorba lui bunicu’ după două spălări), pe care o regret și acum.

3. O droie de accesorii pentru grădină, pe care le înghesui la punctul 3, fiind de maaaaaare utilitate toate :)

4. O pereche de încălțări extra comode, dar pe care îmi e teamă să le port de frică să nu le stric, ops!

5. O gheacă de primăvară care să le țină companie celorlalte 5 din dulap

Nici o geantă. Nici o rochie. Nici măcar o pălărie, yeey!

Și de ce stai tu și citești la ora asta o listă cu obiecte pe care și le-a cumpărat altcineva anul trecut? Păi ești liber să nu faci asta, desigur, dar fiecare articol despre minimalism, duce mai departe trendul. Fiecare poveste, listă, poză sau idee de genul ăsta poate inspira chiar și 0,00001% dintre noi să reducem puțin consumul și să dedicăm din timpul nostru pentru oameni, relații, zâmbete, cărți.

Eu nu sunt un exemplu. Când sunt stresată sau obosită, degetul dă click (de la el putere) și intră pe paginile magazinelor.

“No, hai să mai cumpărăm o prostioară de care nu ai nevoie și care o să zacă în dulap, Diană dragă!” mă îndeamnă creierul asaltat de poze sponsored dichisite. (p.s: eu vorbesc cu mine ardelenește)

Daaaar, încerc din răsputeri să îl contrazic așa:

Hai să ieșim la plantat copaci, nu la shopping și să ne relaxăm pe iarbă, la soare, la o limonadă, nu cu mințile împleticite printre produsele din coșul virtual.

Câteodată îmi iese, câteodată nu, dar eu încerc….

Design Interior

APARTAMENT 44: BUCATARIA

March 18, 2019

Iată că a venit vremea bucătăriei din apartamentul 44 să își primească binemeritata postare pe blog.

Bugetul pentru amenajarea bucătăriei a fost chiar mai mic decât spațiul în sine, așa că am fost nevoiți să păstrăm o parte din electrocasnice și pardoseala.

Înainte de amenajare spațiul era folosit doar pentru ceai și cafea, iar ușa stătea mereu închisă pentru că…deh, nu era tocmai o cameră de arătat lumii :)

După ce am decopertat cei patru pereți, am aplicat noile traturi de finisaj, iar bucătăria dădea semne că ”reînvie”. Am ales culori deschise, luminoase și cât mai mult spațiu de depozitare, pentru a compensa cu suprafața teeny-tiny a camerei.

Mobila a fost o provocare, pentru că adâncimea blatului era de doar 47 de cm, iar mobila pe comandă depășea cu mult bugetul propus. După lungi seri de gândire, am găsit varianta perfectă, iar chiuveta s-a încadrat la fix în noul blat.

Acum bucătăria de 2,6 x 1,5 metri e funcțională și simpatică foc :)

Holul micuț de la intrare
Varianta propusă
Tutoriale DIY

Cămașă veche = rochie nouă

February 25, 2019

Peste ce am dat eu în dulap azi? Peste o cămasă veche și nedorită de Dorin :)

De ce să o arunc? Mi-am zis eu căzând tare pe gânduri…

Și ca un sătean adevărat care nu aruncă ci păstreză că poate-o trebui, am continuat monologul;

Ce să fac, ce să fac? Rochie cu buzunare!

Treaba asta-i tare simplă. În patru pași mai exact și ai nevoie de:

  • foarfece
  • cămașă veche, să ai ce tăia
  • ac cu ață sau o mașină de cusut
  1. Am tăiat mânecile cât mai aproape de cusătura inițială și gulerul.
  2. Am cusut un tiv de jur împrejurul fostului guler.

3. Am cusut lateralele și un mic triunghi de material sub braț, apoi am tivit.

4. Din mânecile rămase am decupat buzunare și le-am cusut pe interiorul rochiei.

Ta-da! Gata într-o oră :)

V-am atașat și o poză în care capul refuza să îmi stea între umeri, să vă arăt cu ce intenționez să pot rochia.

P.s: da, am ales poza asta din mai multe și vă puteți imagina cât de bine arăt în celelalte de am ales-o pe asta. :D

Design Interior

Apartament 44: sufrageria

February 24, 2019

Cu exact două luni în urmă vedeam pentru prima dată apartamentul ce urma să îmi devină cel mai simpatic proiect de amenajare de până acum. Ei bine, lăsând deoparte casa mea, pe care am gândit-o pentru mine.

Aici e cu totul altceva, trebuie să lași părerile personale pe preșul de la intrare și să gândești un spațiu adaptat celor ce vor locui în apartament.

Well, știam că spațiul trebuia să fie aerisit și luminos, dar cam atât pentru că apartamentul urma să fie închiriat imediat ce proiectul era gata, așa că am pornit cu gânduri mari, dar buget mic.

O să împart tot procesul în trei etape, să vă explic mai ușor:

1. Debarasarea

Am vândut și donat toate obiectele vechi, cu cea mai mare plăcere am demontat galeria veche și toate perdelele ce erau agățate de ea și am curățat și aerisit bine camera.

2. Împrospătarea

Am spălat pereții și i-am zigrăvit, am curățat ușile de lacul vechi, apoi le-am vopsit și în final, am schimbat prizele și întrerupătoarele.

3. Reînvierea

Mă lăsați să numesc așa pasul trei? Exact așa s-a simțit pentru că aici e vorba de mobila nouă pe care am gândit-o dinainte centimetru cu centimetru și care prindea și dădea viață spațiului cu fiecare șurub așezat la locul lui.

Pot spune că e cel mai satisfăcător moment, aproape la fel de plăcut ca mușcatul dintr-o gogoasă cu ciocolată (*aproape).

Biblioteca ține loc și de spațiu de depozitare universal (pentru că bucătăria e micuță, era necesar).

Spațiul de luat masa era musai să ocupe cât mai puțin, pentru că aveam nevoie de o canapea extensibilă de dimeniuni normale (neștiind câte persoane vor locui în apartament).

Cele două covoare separă zonele (zona de zi și sufrageria), iar modelul de pe perete te îndeamnă să iei loc la masă.

Cam așa am gândit spațiul. Am mers pe ideea de funcționalitate și am dorit un living cât mai luminos și aerisit, dar confortabil și prietenos. În final, eu zic că a ieșit exact ce ne-am dorit.

Costul final pentru întreg apartamentul (excluzând comisionul meu) a fost de 3400 de euro și am schimbat aproape tot, de la mobilier și electrocasnice, până la faianța din baie și din bucătărie, iar timpul de execuție a fost de două luni.

Suprafața utilă a apartamentului e de doar 37 de metri pătrați.

**Dacă vă place ce am meșterit noi aici și aveți un apartament pe care ați vrea să-l amenanjăm împreună, aștept mesajele pe mail. (dragnediana@gmail.com)

Design Interior

Wallpaper talk

February 8, 2019

De la o vreme nu îmi mai plac pereții albi, iar asta nu e un secret dacă ați văzut vreodată casa mea. Am început timid, cu un colțișor în baie, apoi am continuat cu biroul, iar acum am planuri mari pentru sufragerie. 

Vă întrebați de ce scriu despre pereți? Am primit atât de des întrebări, încât merită un articol de lămurire.

De unde am tapetul?

Nu e tapet. Fiecare perete colorat e pictat manual cu acuarele direct peste vopseaua lavabilă.

Prinde? 

Prinde foarte bine dacă sub lavabilă e tot o suprafață absorbantă (de obicei e). Doar în cazul în care vopseaua lavabilă a fost aplictă peste vopsea în ulei, acuarela va prinde mai greu pentru că suprafața nu e foarte absorbantă (dar cu grijă și răbdare, merge și în acest caz). 

Ce tip de acuarele am folosit?

Asta e întrebarea la care aș putea răspunde “firma x e foarte bună, iar produsul lor y e minunat”, dar nu e cazul. Aveam niste acuarele mega ieftine (5 lei) cumpărate din supermarket cu care nu m-am înțeles deloc pe hârtie, dar pe perete au prins perfect. 

Se curăță în timp?

Peretele din baie are aproape doi ani de când e pictat și suportă zilnic aburi și umezeală mare, dar arată ca proaspăt pictat. 

Probabil depinde și de tipul de lavabilă aplicat pe perete, dar nu am un răspuns sigur pentru asta. Casa mea a fost vopsită cu un singur tip de vopsea lavabilă (nu îmi amintesc marca, dar e vopsea lavabilă obișnuită dintr-un magazin de bricolaj)

Se acoperă ușor? 

Da. Două straturi de vopsea lavabilă aduc peretele în starea inițială. Desigur, contează și culoarea/modelul desenului. Se vor acoperi mai ușor câteva floricele galbene față de un perete întreg negru.

Cam asta ar fi tot ce îmi vine în minte momentan, dar sunt sigură că mai sunt întrebări ascunse prin creierașul vostru :D 

Go crazy, dacă vă încântă! :) 

 

În tren (1.)

January 12, 2019

Scriu din tren.

Șinele sunt acoperite cu zăpadă, dar s-a înserat destul încât să nu mai văd mare lucru. Mergem spre casă, într-o sâmbătă seara, în trenul de Brașov.

Treizeci și trei de minute, dar tot nu-i aproape. Noi stăm la țară. Sunt de la țară. Poți să crezi că nu mă satur să îmi repet în gând adresa?

Cu fiecare kilometru, las în urmă haosul și mă îndrept spre pacea de pe uliță. Puțin ferită de la drumul principal, cu un nume ce nu apare pe vreo hartă, dar plină de copiii ieșiți la joacă și de bătrâni ieșiți la vorbă. Nu suntem primii bucureșteni mutați pe stradă, poate nici ultimii, dar încercăm să nu ne facem simțită prezența prea tare și să păstrăm comunitatea așa cum am găsit-o; închegată, dar deschisă și primitoare.

Acasă înseamnă două mii de metri pătrați. Ecosisteme întregi. Milioane de furnici, păsări ce ne vizitează zilnic, melci prin iarba din grădină, douăzeci de tufe de zmeură și alte zece fire de trandafiri. Așa e acasă. Din podul casei se vede doar câmpul și pădurea. Câteodată primim salată verde în ianuarie de la vecinii ce ne-au primit ca pe copiii lor, altădată nu vedem un alt om cu zilele. 

Îmi trag căciula pe urechi și mă pregătesc să cobor pentru că deja sunt aproape acasă…

Ilustratii, Jurnal

Din tufiș

November 19, 2018

M-am trezit cu gâtul amorțit. Iar. Cu ochii lipiți sar în bocanci, îmi trag căciula pe urechi și o rup la fugă afară. A niiiiins!

În aceeași viteză intru înapoi în hol să îmi iau geaca. E frig tare… poate zăpada asta să aibă ceva de-a face cu gerul. Mă ghemuiesc lângă calorifer pentru două minute, înfofolită în geaca aia groasă, cu sprâncenele sub căciulă. 

Și parcă tot corpul îmi e moale, iar urechile mi se lungesc. Spinarea se cocoșează. O rup la fugă în săritură către câmp, spre pădure. Și țopăi, alerg, ascult. Mă ascund printre firele de iarbă, până când greutatea mă apasă tot mai tare în ceafă. Sunt două lăbuțe de mâță curioasă și un bot umed care mă miroase pe sub urechi să vadă dacă nu cumva mi s-a scurs pe acolo tot creierul, de am adormit așa ghemuită lângă caloriferul din hol…iar.