La 8 dimineața ne-am urcat în primul tren spre undeva. Așa am început să fac de la o vreme când vreau să mă rup de București.
Am coborât în Ploiești să facem cunoștință. Mi-au plăcut oamenii și covrigii. M-au cam deranjat blocurile comuniste și mirosul de petrol. Am mers în vizită pe la Andrei. Nu vă zic cine e Andrei, că nu îl știți oricum. Am dat de cuburi colorate și m-am apucat să construiesc o formă nedefinită cu pom în vârf.
La întoarcere Bucureștiul era mai frumos. Cred că i s-a făcut dor de mine și încerca să mă impresioneze, dar nu o să țină. Sâmbătă plec iar undeva.