Design Interior

Căldura lucrurilor vechi

December 30, 2019

Creștem cu credință în nou. Suntem învățați să iubim formele perfecte, să apreciem minimalismul, pentru că el întruchipează perfecțiunea și doar așa putem deveni și noi perfecți la rândul nostru.

Așa să fie?

Ție îți tresare inima de bucurie când vezi o bucată de pal fin, drept și înalt ca bradu`? Monocrom, poate chiar alb lucios, cuplat corect cu o tăblie de pat pătrățoasă și colțuroasă, iar lângă ele două mândre de noptiere corecte până-n pânzele albe?

Păi dacă da, asta dovedește încă o dată cât suntem de diferiți, pentru că eu mă simt acasă acolo unde lemnul stă cu nodurile la vedere, unde simt textura feței de pernă cu buricele degetelor și unde noptiera spune o poveste.

Acolo unde o crenguță înflorită de cais se întinde peste masă înspre lustră, iar perdeaua de in desenează cu lumină pe perete. Și cât de bine îi stă agățată de perete unei ilustrații botanice într-o ramă veche din lemn?

Nu-i musai să îți placă așa. Dar dacă îți place, secretul stă în trei idei:

1.Texturi naturale

Să fie in, să fie lemn, să fie răchită sau lână, bumbac natural sau frunze și flori uscate.

2.Culori neutre

Doar albul singur are mii și mii de tonuri, iar dacă-l nimerești pe cel potrivit, ești pe drumul cel bun. Lângă el poți pune bej, ocru, siene de orice fel, verde natural sau griui colorate. Totul se asezonează cu pete contrastante de tonuri închise bine de tot. Asta e rețeta mea pentru o bază cromatică fără eșec.

3.Ceva vechi

Un spațiu fără un obiect vechi e ca o cameră plină cu copii. Toate obiectele strigă în gura mare, dar nici unul nu are o poveste bună de spus. Adu un scaun vechi, cu vopseaua puțin sărită sau lemnul lovit de timp și întâmplări și va spune o poveste atât de faină, încât va îmblânzi întreaga atmosferă, iar cele noi vor sta ascultătoare la locurile lor, cu urechile ciulite.

Adunând totul într-o idee, casa trebuie să aibă viață, iar viața nu e dată de numele furnizorului de mobilier sau de tendințele de azi și de mâine. Viața e dată de armonia elementelor și o simți până în măduva oaselor de cum treci pragul.

Sursa foto inițială: Pinterest

You Might Also Like