Design Interior, Jurnal

WELCOME TO: OUR BATHROOM!

January 3, 2018

Wait. What?!

Ştiu, ştiu; nepoliticos din partea mea să vă invit în baie, dar şi camera asta prinde contur, iar entuziasmul meu a crescut cu fiecare zi. Asta sper să fie ultima varinată, pentru că într-un an a trecut prin multe “forme finale”. Cumva îmi e foarte greu să mă opresc la un rezultat atât timp cât în casă încă mai avem vopsea, iar ideile din mintea mea continuă să curgă.

Ei bine, să începem turul.

Probabil aţi recunoscut deja câteva dintre bunătăţile Ikea. Într-adevăr nu ştiu multe locuri din care poţi cumpăra mobilă ok, la un preţ bun, dar per total am fost mulţumiţi de aprope tot ce am cumpărat de la ei.

Pe lângă Ikea, am mai făcut câteva vizite prin fiecare magazin de bicolaj din Bucureşti (ba chiar le ştiu pe de rost sloganurile, haha! #superproud). Cu pardoseala e o întreagă poveste, dar e cu final fericit aşa că o să v-o zic.

Baia era aproape gata, pereţii erau finisaţi şi lustruiţi, iar cada era pe poziţie; totul, ce să mai! Dar… nu aveam gresie. Pur şi simplu creierul refuza să accepte orice model întins sub lumina neoanelor din fiecare Bricoceva prin care mă ducea tata în speranţa unei victorii. Nu îmi plăcea nimic. Toate erau bej, iar mie nu imi place culoarea asta nici să depindă viaţa mea de ea. Iar dacă aveau alte culori, erau prea-prea. După atâtea vizite, şi angajaţii se ascundeau când mă vedeau. Timpul se întindea, iar odată cu el şi nervii tatălui mei (om mult prea răbdător din fire).

Într-o dimineaţă şi-a luat inima în dinţi şi din gura lui s-au rostogolit încet cuvintele magice:

“- Hai în Valea..

– Să nu zici Cascadelor! Nici să nu zici!

– Bine. Nu zic….mergem?”

Cu greu am pornit la drum şi nici nu am ajuns la destinaţie. Ne-am oprint într-o altă vale; pe şoseaua Mihai Bravu.

O parte de stradă părea încă înţepenită prin 1999, cu tarabe întinse la vedere, cât mai diferite, dar la fel. Cu plăci ceramice urâte sau potrivit de urâte şi vânzătoare cu unghii verzi-albastre şi privire plictisită.

Eu îmi târam papucii pe fiecare model de pardoseală şi ochii pe fiecare raft expus abuziv pe trotuar.

Bineînţeles că nu îmi plăcea nimic. Nici nu mai ştiam ce îmi place.

Bej? Parcă îmi plăcea bejul? Hmm?!

Şi dintr-o dată timpul s-a oprit în loc. Ochii mei s-au concentrat mai puternic decât ştiam că e posibil. Norii s-au deschis şi au apărut cele mai faine plăci hexagonale din Univers. Haha! Chiar aşa a părut momentul la vremea aia.

Câteva zile mai târziu călcam în târlici pe minunăţia de pardoseală.

Şi da, eu port târlici. Zilnic. Şi-s mândră :)

You Might Also Like