Jurnal

Un an de trai la sat (more with less)

March 29, 2018

Despre cum ne-am mutat la ţară şi cât de bine ne e aici, nu am apucat să vă povestesc. Nici despre ce mâncăm, cât cheltuim şi cum ne drămuim bănuţii (din ce în ce mai puţini). Nu am apucat să povestec prea multe, pentru că am fost atât de ocupată cu….well, viaţa. E tare, tare fain aici. Şi nu zic că nu sunt inconveniente, pentru că sunt destule, dar e altfel faţă de cele de la oraş.

S-a împlinit un an de viaţă la sat. Am trecut printr-o primăvară noroioasă, printr-o vară cu mai multă vegetaţie decât ne imaginam, o toamnă liniştită şi o iarnă lungă şi urâţică.

Îmi amintesc cum arătau sezoanele de la geamul garsonierei în care locuiam înainte. Nu era o diferenţă prea mare. Poate azi ploua, mâine ningea, în altă zi era soare şi mergeam în parc, dar cam atât. Nu aveam un contact puternic cu natura. Temperatura era constantă în cămăruţa noastră, iar ce se întâmpla pe lângă nu prea conta.

La ţară lucrurile stau altfel.

 

1. Mâncarea  e întotdeauna gătită de noi. Cel mai apropiat supermarket e la şaişpe kilometri, iar magazine avem prin sat, dar cipsurile, berea la pet şi mezelurile nu sunt pe lista noastră.

Am învăţat să gătim mai bine, mai mult şi mai ingenios. În fiecare zi mâncăm altceva, iar la carne am renunţat complet. În congelator încă mai avem legume păstrate din toamnă.

 

2. Accesul către casa noastră pare mai dificil decât e. Satul e pe cât se poate de rural, cu găini, văcuţe, bătrâne îmbrobodite şi garduri din lemn. Peisajul e complet şi cu toate astea, din casă până în Piaţa Victoriei facem doar o oră. La şase minute cu maşina sau zece cu bicicleta faţă de curtea noastră e gara, iar de acolo până în Gara de Nord, trenul face 35-45 de minute. Sunt în total 25 de trenuri pe zi, destule, zic eu. Poate dintr-unele colţuri ale oraşului naveta până în centru e chiar mai lungă.

 

3. Cheltuielile totale sunt mai mici. Nu avem mall-uri, nici supermarketuri. Ne-am cumpărat haine tot mai puţine, iar mâncarea e foarte ieftină când găteşti totul de la zero şi cumperi doar ingrediente de bază.

Într-o lună de iarnă am cheltuit 500 de lei pe facturi (gaz, electricitate, telefon, internet etc.) şi doar 600 de lei pe mâncare. Vara totul se reduce la jumate, facturile sunt mai mici, iar multe legume cresc în grădină.

 

4. Viaţa e mai simplă, mai apropiată de ce ne doream. Dimineţile încep cu micul dejun, cu o cafea bună făcută acasă şi cu planul pentru restul zile, făcut în tihnă. Ziua se scurge lin.

Am redus numărul proiectelor şi încercăm să muncim mai puţin şi să ne relaxăm mai mult. E timp de orice. Din casă auzim păsările cântând. Câteodată închidem laptopurile şi ieşim în grădină, în mijlocul zilei.
Prânzul durează cât de mult vrem noi.

Oamenii trăiesc în comunitate. Se cunosc între ei, se ajută, se bucură, ştiu unii de ceilalţi. În oraş nici nu îmi cunoşteam vecinii, dar aici pare a fi o mare familie.

 

Mutarea din oraş a însemnat pentru noi o schimbare radicală. Păi ar fi fost păcat să locuim aici şi să luăm la fel de multe proiecte, încât să muncim din zori şi până noaptea.

Pentru că uneori e nevoie să mă întâlnesc personal cu clienţii, am acceptat doar proiectele foarte dragi şi am învăţat să ne descurcăm cu cel mult 1500 de lei pe lună amândoi (da, se poate şi chiar foarte bine).

Am înţeles că cele mai importante lucruri nu costă nimic. Clişeic, ştiu, dar e pe bune. Nu îmi trebuie trei perechi de pantofi în plus în dulap, dar am nevoie de două ore libere în care să-mi termin de citit cartea pe verandă.

Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în anul ăsta e să fiu prezentă. Să mă bucur de fiecare zi şi nu o las să treacă într-o înşiruire de momente identice, ca nişte soldaţi ce trec mărşăluind. Nu mai “abia aştept” nimic şi sunt bucuroasă pentru fiecare dimineaţă, amiază şi seară în parte.

Nu-i rai. De multe ori apar probleme, când ceva se strică, altceva trebuie întreţinut sau înlocuit, dar e linişte şi timp pentru toate.

 

You Might Also Like