Jurnal

True cost of moments

July 25, 2017

M-am trezit într-un magazin cu nume pompos şi cu reduceri cât mine de mari şi rounjite. Am pornit să mai cumpăr câte ceva din nimicurile cu care mi-am umplut deja toate dulapurile din casă. Pare atât de ieftin, e păcat să nu-l iau…dar. Dar eu cos. Croiesc cu o foarfecă şi un ac cu aţă…

Într-o postură statuară îmi contemplam răzvrătirea. Nu îmi trebuie nimic. Am mai mulţi pantofi decât degete la picioare. Dintr-o bucată de lut îmi meşteresc singură bijuteriile. Mall-ul ăsta nu are nevoie de mine, iar eu am nevoie doar de timp.

Am terminat proiectul pe care l-am început şi l-am refuzat pe următorul. Azi am ales să nu fac nimic pentru cu am ales să nu consum. Ziua liberă de muncă şi de cheltuieli începe mai târziu. Ceasul tace, doar păsările cântă în grădină. Am băut cafeaua sub nuc şi am petrecut amiaza cu Maria Semple. Am inventat noi reţete cu dovlecei, pentru că deh, am cules o roabă plină. Când apune soarele şi curtea se îmbracă în galben, nimic nu e mai fascinant decât murmurul apei ce trece printre biloanele de ardei şi mirosul frunzelor de roşie. Apusul e chiar spre casa noastră, din grădină şi învăţăm să ne bucurăm de el în fiecare zi. Ba chiar nu e nimic pompos aici. E simplu. O grădină, un pahar cu limonadă, o carte şi preşul ţesut de bunica.

De când ne-am mutat am cheltuit tot mai puţin pe mâncare şi pe haine, dar ne-am rezervat mai mult timp pentru noi. Norocul a făcut să ne plimbăm prin lume şi să ne bucurăm de oameni şi de locuri, iar acum provocarea e să nu uităm de “acasă”.

You Might Also Like