Food

Supă de roşii cu ceapă şi ierburi aromate

April 1, 2018

După cum se anunţă vremea, încă mai avem timp pentru supe calde vreo lună, două.

Ştiţi ce îmi place mie să fac? Să opresc centrala (haha!I love small bills and I can’t lie), să îmi fac o supă caldă, să o torn într-un bol şi să îmi încovoi degetele în jurul lui. De obicei o miros până se mai răceşte, ca şi când îmi hrăneşte întâi creierul apoi stomacul. Ador mirosul de ceapă şi de usturoi. Care-i rostul voalării?! Toţi iubim usturoiul. Rumenit în ulei de măsline, lângă o linguriţă de cimbru şi alta de rozmarin, ah!

În reţeta asta nu m-am zgârcit la condimente şi bine că nu.

Ingrediente:

  • 4 căţei de usturoi
  • 2 cepe
  • 1 ardei mic
  • 2 linguriţe de ulei de măsline
  • 800 ml de suc de roşii
  • o mână de tăiţei
  • cimbru, rozmarin, coriandru, pătrunjel (sau orice vă place)
  • sare

Întâi am tocat mic de tot ceapa, ardeiul şi usturoiul şi le-am pus la călit în uleiul de măsline alături de condimentele uscate.

Când s-a caramelizat ceapa, am adăugat sucul de roşii, sarea şi un pahar de apă.

Au fiert împreună aproximativ 20 de minute, după care am adăugat tăiţeii şi i-am mai lăsat încă 8 minute (citiţi pe ambalajul lor de câte minute au nevoie).

La final i-am oprit focul şi am decorat supa cu parmezan, ierburi proaspete, seminţe, chiar şi cu puţină feta. Toate merg de minune.

Am mâncat-o cu pâine prăjită şi muuultă poftă.

Enjoy! :)

You Might Also Like