Jurnal

Life lately: Praf roşu de cărămidă

August 13, 2016

Să fie opt, opt jumate, cam aşa. Mă ridic din pat şi mă plantez în faţa blatului din bucătărie, unde stau o vreme şi mă gândesc. O lună nu mi-a ajuns să învăţ unde sunt ceştile, unde e cafeaua, cum să pornesc bateria care e fix pe dos. Încă nu mi-am găsit locul.

Nu am mai scris, nu am mai desenat, nu am mai făcut nimic, doar am aşteptat, melancolică să treacă vara şi să plec acasă. O prezentatoare cu fruntea lată povestea într-o emisiune pe la prânz despre cele trei luni de care are nevoie creierul să se acomodeze într-un loc nou. Încă două? Sper că nu.

Poate că mă boscorodiţi în gând. Omul ăla care îşi constrieşte o căsuţă după bunul lui plac, care e aproape de măritiş cu cel mai bun prieten şi care a călătorit toată iarna, se plânge aici de nelinişte şi nu îşi găseşte locul. Ei bine, mda. Asta îmi e poziţia momentan. Şi visez la grădina cu legume, la veranda plină de frunze galbene, când tot ce văd e beton crud şi praf roşu de cărămidă. Casa nu e casă, iar lucrurile mele stau înghesuite în cutii.

Am patru ghivece la geam. Unul cu mentă, altul cu busuioc, un cactus şi o ceva cu frunze late. Ele îmi îmbuneză dimineţile. Atât am avut de reportat la mijloc de august, la două săptămâni distanţă de nuntă şi la naiba ştie cât timp până când ne mutăm la Poienari.
2016-08-06 08.47.09 1DSC_0599

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply