Jurnal, Places, Travel

Legoland: Ziua în care ne-am făcut mici

September 21, 2014
Lego Ride

Lego Ride

 

Am început călătoria din vara asta cu Germania, de la sud spre nord. Pentru mine era o țara destul de vag conturată, pentru că nu am reușit să iau contact de nici un fel cu ea. După nouă zile petrecute acolo, pot spune că mi-am făcut o părere, în fine, primul loc vizitat a fost Lagoland. Nu avem pe listă un parc de distracții, dar ni s-au oferit bilete și nu am refuzat oportunitatea de a ne juca puțin. Acesta se află în Bavaria, în localitatea Gunzburg, între Munchen și Stuttgard.

Fiind un loc pentru copii, am stabilit că vom arunca o privire două-trei ore, după care ne vom continua calatoria. Nu a fost așa. Cele câteva ore s-au transformat în stăm-aici-până-se-închide.

Cum am intrat în Legoland, peisajul s-a schimbat complet. Erau toate elementele pe care te aștepți să le găsești într-un parc, dar realizate în întregime din cubulețe colorate. De la carusele, la grătare pe care se coc în voie ciuperci de jucărie, de la fântâni muzicale, până la mese creative, tot ce îți poți imagina era aici.dianadragne.ro - legoland14

Pentru mine cel mai interesant a fost Miniland-ul. Obiective turistice importante din Europa erau reproduse în miniatura, din cuburi Lego. Olanda, cu morile ei de vânt, agitatul aeroport din Munchen, un șantier de contrucții din Frankfurt, Veneția cu gondolele ce se plimbau pe apă, turiști ce pozează tot în cale și localnici odihnindu-se pe malul lacului, toate la scara 1:20.dianadragne.ro - legoland19

Lego-X-treme este zona agitata a parcului, aici totul este mai mare și mai rapid. Fețele copiilor erau mai senine pentru ca aici se puteau juca, nu doar admira jucăriile. Am găsit instrumente muzicale ce cântă și stropesc cu apa la apăsarea unor pătrățele colorate, curse cu mașini de jucărie și roboți Starwars, ce pot executa la comada acțiuni mai mult sau mai puțin pașnice.

Trecând mai departe, am dat de Adventure land, plin de copaci exotici printre care se ascundeau animale sălbatice și creaturi fantastice.

Land of Pirates- unde te îmbarci pe o corabie în miniatura și pornești la lupta, pe ape învolburate pentru comori ascunse.dianadragne.ro - legoland11

Aventura noastră în parcul de distracții a ținut câteva ore bune, dar pentru mine au trecut toate într-un minut. Asa mi-am dat seama cât de copil sunt încă. A trebuit să plecam pentru că pustiul ce ne însoțea se plictisise și vroia acasă, pe mine a fost mai greu să ma ia de acolo.

M-am mulțumit cu o vată pe băț pentru a încheia o zi colorată.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply