Jurnal, Places, Travel

Japonia: la margine de Kyoto

April 27, 2016

De când am ajuns acasă am tot amânat poveştile despre Japonia pentru că nu ştiam de unde să încep. Să încep cu Tokyo? Să încep cu Muntele Koya? Poate ar trebui să încep cronologic? Am văzut multe şi am făcut atât de multe încât am încuiat toată informaţia într-un colţ al creierului şi am aruncat cheia. Cam aşa ceva s-a întâmplat, dar m-am hotărât să aştern gândurile într-un draft, indiferent de ordine sau de rezultat.
2016-04-27 08.45.26 12016-04-27 08.45.25 12016-04-27 08.45.22 1Traseul nostru a fost lung şi complex. Am stat două săptămâni complete, 13 GB de poze, mai exact. Japonia m-a lăsat cu gura căscată pentru că a fost total altceva decât ce ştiam eu. Oamenii îmbrăcaţi în costume invadează Tokyo pe la şase-şapte dimineaţa şi aleargă toată ziua, de parcă sunt într-un joc şi trebuie să descopere comori. Centrul oraşului e ca o randare cu oameni perfecţi, aşezaţi strategic, să pună în evidenţă clădirile.

Dar nu despre Tokyo vreau să vă povestesc acum, pentru că-s prea multe de zis. O să vă zic despre Arashiyama, o periferie de-a lui Kyoto, pe care am colindat-o la pas o zi întreagă. Râul Katsura o desparte în două şi i-a format o insuliţă (chiar mai multe, dar asta e mai faină), plină de cireşi înfloriţi. Japonezii din Kyoto (chiar, cum se numesc locuitorii oraşului? hihi, tricky), se adună aici şi se pozează cu florile colorate. Apropo de pozat, încă nu am înţeles de ce ţin două degete ridicate de fiecare dată.Am zăbovit şi noi o vreme pe insulă, cu burţile pline de orez la soare, după care am urcat spre pădurea de bambus, apoi spre marginea cartierului. Cum ne-am depărtat de pădure, nu am văzut nici picior de turist (în afară de cele patru ale noastre, of course). 

2016-04-27 08.45.23 12016-04-27 08.45.24 12016-04-27 08.45.23 22016-04-27 08.45.21 1

Totuşi, de ce vă povestesc eu despre un capăt de cartier, când am văzut atâtea? În primul rând pentru că sunt cel mai dezorganizat om pe care îl cunosc, iar în al doilea rând, pentru că aici am văzut Japonia prietenoasă, simplă şi apropiată de ce cunosc eu. Oamenii îşi udă grădinile, copiii se joacă în faţa porţii, ritmul e într-o viteză uşor de perceput pentru creierul meu european.

Am prins şi un spectacol de pantomimă, dar am plecat repede pentru că soarele îmi bătea prea domol în ceafă şi căscam un pic prea des pentru gusturile spectatorilor. În felul ăsta îmi înţelegeţi şi nivelul cultural :)

Spre seară ne-am întors în Kyoto, cu un tren aglomerat şi cu un francez cocoţat pe degetul meu mic două staţii lungi cât trei.

2016-04-27 08.45.20 12016-04-27 08.45.18 22016-04-27 08.45.18 1

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply