În tren (1.)

January 12, 2019

Scriu din tren.

Șinele sunt acoperite cu zăpadă, dar s-a înserat destul încât să nu mai văd mare lucru. Mergem spre casă, într-o sâmbătă seara, în trenul de Brașov.

Treizeci și trei de minute, dar tot nu-i aproape. Noi stăm la țară. Sunt de la țară. Poți să crezi că nu mă satur să îmi repet în gând adresa?

Cu fiecare kilometru, las în urmă haosul și mă îndrept spre pacea de pe uliță. Puțin ferită de la drumul principal, cu un nume ce nu apare pe vreo hartă, dar plină de copiii ieșiți la joacă și de bătrâni ieșiți la vorbă. Nu suntem primii bucureșteni mutați pe stradă, poate nici ultimii, dar încercăm să nu ne facem simțită prezența prea tare și să păstrăm comunitatea așa cum am găsit-o; închegată, dar deschisă și primitoare.

Acasă înseamnă două mii de metri pătrați. Ecosisteme întregi. Milioane de furnici, păsări ce ne vizitează zilnic, melci prin iarba din grădină, douăzeci de tufe de zmeură și alte zece fire de trandafiri. Așa e acasă. Din podul casei se vede doar câmpul și pădurea. Câteodată primim salată verde în ianuarie de la vecinii ce ne-au primit ca pe copiii lor, altădată nu vedem un alt om cu zilele. 

Îmi trag căciula pe urechi și mă pregătesc să cobor pentru că deja sunt aproape acasă…

You Might Also Like