Food, Jurnal

Dimineţi cu pâine caldă

March 19, 2016

Pe la noi, pe aici, sâmbetele miros a pâine caldă. Ne-am propus să coacem câte una în fiecare weekend, pentru că deja nu mai ştiam ce zi e. Freelancing-ul îţi calcă liberele în picioare dacă nu te ambiţionezi să-l ţii în frâu şi ajungi să lucrezi duminică seara mai mult decât luni dimineaţa. Cel puţin aşa fac eu. Poate voi aveţi un program organizat.

De prin ianuarie am simţit că mi-a cam ajuns, iar acum m-am organizat şi încerc să-mi formez obiceiuri pentru sâmbătă şi duminică. Primul s-a instaurat tare bine. Dacă ne nimerim pe acasă, treaba e clară; sâmbătă frământăm aluat de pâine. Acum nu vreau să mă umflu în pene prea tare, că doar următoarele weekenduri ne găsesc în Japonia, unde cred că o să ne luptăm cu tăiţeii de orez.

Azi am preparat pâine cu rozmarinul adunat din Cinque Terre. Sigur că am venit cu bagajul plin de ierburi, cum altfel. Totuşi, bine că m-am gândit să-l iau pentru că-i mai parfumat decât cel de la noi. Pita de azi e crocanta la exterior, moale şi aromată la interior.

Nici nu îmi vine să vă las reţeta pentru că e prea uşoară, dar dacă tot v-am promis :)

Ingrediente:

  • 10 grame de drojdie
  • 800 grame de făină integrală
  • 600 ml de apă
  • 2 linguriţe de sare
  • rozmarin tocat

Întâi am dizolvat drojdia în puţină apă caldă. Am lăsat-o aşa zece minute, cât mi-am căutat eu şorţul ăla brodat, fără de care treaba nu e treabă.

Apoi am adăugat făina, sarea şi apa, încet, puţin câte puţin, timp în care am frământat bine aluatul. Tot atunci am inclus în cocă şi rozmarinul.

Am lăsat-o la dospit 30 de minute, acoperită cu un prosop, la temperatura camerei. Când şi-a dublat volumul am mai frământat-o puţin, apoi a stat iar la crescut. Am repetat frământatul şi dospitul de trei ori, după care s-a odihnit încă o oră în bucătărie.

În cuptor am lăsat-o aproximativ 30 de minute la 220 de grade.

Reţeta e simplă, iar pâinea e genială cu unt sau cu nuci. Sau cu zacuscă de casă. Sau cu ce vreţi voi.
DSC_0019 (3)DSC_0003DSC_0026

Să aveţi o sâmbătă liniştită, dragilor!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply