Jurnal

Câțiva bunici

November 30, 2014

Mi-am petrecut fiecare vacanță la țară. Bunicii se bucurau în iunie, când veneam. Cred că se bucurau și în septembrie când plecam. Sinceră să fiu, uram Bucureștiul și mi-am păstrat sentimentele. Într-un an am concluzionat eu, că dacă mă ascund de mama, nu o să mai mă ia acasă și o să răman acolo toată viața. Când m-a văzut cu  lacrimi de crocodil pe obraji, m-a mai lăsat o săptămână.

Bunica e diferită de toate bunicile. Nu mi-a făcut prăjituri niciodată, că nu știe să gătească, dar îmi dă pizza cu gorgonzola. Știe să aprecieze designul și nu crede în nunți sau biserică. Se înțelege bine cu toată lumea, dar nu prea e de acord cu babele din sat, care au idei prea învechite pentru ea. Ne-am certat o singură dată. Atunci am amenințat-o că îi beau toată cafeaua. Aveam zece ani, dar știam că e un om mort fără șvarț.

În ultimul timp o vizitez mai rar și nici la telefon nu mai vorbim zilnic. Nici poze nu am să vă arăt, dar am o colecție cu bătrâni de prin alte locuri. După cincizeci de ani oamenii se mai liniștesc, se îmbunează, cred că asta au ei în comun.

Processed with VSCOcam with m3 presetdianadragne-bunici4dianadragne-bunici5dianadragne-bunici6

You Might Also Like