Tutoriale DIY

Diy: hall bench cushion

September 5, 2017

Am mers la Ikea pentru un covor, dar ne-am întors acasă cu mobilier pentru hol. Atât de bine a fost plănuită cămăruţa asta! Primul spaţiu ce îţi apare înaintea ochilor când păşeşti la noi în casă, e fix cel pe care nu l-am gândit cam…deloc. Aşa ne-am trezit cu trei obiecte înşirate în poziţie de drepţi pe un perete al holului, iar pe celălalt se lăfăie mândru un calorifer.

Acum urmează partea mai interesantă; drege cumva înşiruirea încât să-ţi placă. Am început cu banca-pantofar, care nu te îndemna în niciun fel să te aşezi fără pernuţă, of course ;)

Materiale:

  • burete (30 x 80cm a avut al meu)
  • pânză groasă (80 x 80 cm)
  • ciucuri
  • maşina ce cusut, foarfece, ac şi aţă

  • Am măsurat şi am tăiat buretele cu un cutter pe dimensiunea şezutului băncuţei.
  • Am aşezat pânza în două şi am măsurat buretele astfel încât să intre ca într-un sac.
  • Am cusut trei laturi ale husei la maşina de cusut
  • Am îmbrăcat buretele cu husa şi am cusut şi latura rămasă, de data asta manual, fără maşina de cusut
  • În final, am cusut şi ciucurii de jur împrejurul pernei

Tot procesul a durat o oră şi ceva, timp în care ochii mi-au rămas lipiţi de serialul pe care l-am început şi nu-l mai pot lăsa nici în ruptul capului.

Fără mare efort, colţişorul ăsta a devenit locul preferat din casă, poate pentru că e nou, poate datorită cărţilor ce nu se văd în poză, dar stau înşirate pe dulap şi te îmbie să te aşezi la geam, să asculţi ploaia şi să citeşti.

Jurnal

Prima toamnă acasă

August 31, 2017

Îmi e dor de toamnă, iar asta va fi prima în care suntem mutaţi “de tot” la ţară. Chiar dacă am stat pe afară mai puţin decât am plănuit, biroul meu are vedere spre grădină, iar apusul se încheie pe verandă. Lumina îşi face loc printre frunzele nucului şi încălzeşte uşor ultimele ciorchine de roşii.

A trecut ceva vreme de când am cusut pătura de picnic pentru grădină (tutorialul e pe blogul Dariei), iar acum e timpul să construim un fire pit (dacă ştiţi cum se zice pe româneşte, vă rog să mă informaţi şi pe mine).

Merele s-au copt (în grădina vecinilor, noi încă nu avem), tărtăcuţele prind culoare, iar Dorin e în drum spre casă cu geanta plină de cuişoare, scorţişoară şi nucşoară. Am câteva idei, de data asta am chiar şi o uşă din lemn de decorat la intrare. Aşteptăm un septembrie fain, cu seri în jurul focului, frunze galbene pe verandă şi şosete din lână în picioare.

Food

Homemade granola

August 23, 2017

Puţine dimineţi încep fără omletă pe aici, dar când se întâmplă aşa, pe masă apare ceva dulce de fiecare dată. Şi cum nu sunt fan fructe, încerc să le integrez în prăjituri sau să le ascund pe fundul castronului prin cu cereale.  Sigur, nici cerealele nu îmi plac, dar şi aici am găsit soluţia: granola. Reţeta mea e foarte simplă şi are un gust chiar agreabil (pentru mine, pentru altcineva e delicioasă). :)

După ce am scos-o din cuptor şi s-a răcit niţel, am amestecat-o cu lapte acru şi bucăţi de pepene galben. Ba chiar i-am mai pus şi câteva frunze de mentă, să-mi păcălesc mofturoasele papile gustative.

Ingrediente:

  • 300 g fulgi de ovăz
  • 100 g fulgi de orz
  • 50 ml ulei de măsline
  • 100 ml miere
  • 50 ml apă
  • 1 linguriţă de scorţişoară
  • un praf de sare
  • 30 g seminţe (in, susan, floarea soarelui, etc)

Într-un vas încăpător am amestecat fulgii de ovăz, pe cei de orz, sarea şi scorţişoara, iar separat; mierea, apa şi uleiul. Am turnat compoziţia lichidă peste fulgi şi i-am alestecat bine.

Am aşezat amestecul într-o tavă, pe hârtie de copt, într-un strat subţire şi l-am băgat la cuptor. A stat în cuptor până când au devenit aurii şi crocante.

Am lăsat granola să se răcească, după care am aşezat-o într-un borcat din siclă unde… nu a rezistat prea mult.

Ilustratii, Jurnal

Viaţa de acasă

August 21, 2017

Au trecut şase luni de când ne-am mutat la ţară de tot. Şi da, e bine. Nu v-am scris până acum, am aşteptat să mă conving, dar cu bune şi cu rele pot să zic că-i fain.

Dimineţa cântă cocoşul, nu al nostru că nu avem încă. Seara se adud greierii. Ne-am dat seama că nu suntem lângă Bucureşti aşa cum ne convinsese preţul terenului. Suntem la ţară, departe. Primul supermarket e la cinşpe kilometri depărtare, iar drumul ăsta traversează două păduri şi un lac, cool, hă? :)

Am cheltuit o sumă infimă pe mâncare de când suntem aici. Shop&go-ul nostru e “rupe câteva roşii din grădină şi fugi în bucătărie să vezi ce poţi să faci din ele”. Dulapurile sunt pline cu făină, orez, mălai, iar legumele vin din curte sau de la vecini. Laptele e de la o văcuţă adevărată şi soseşte în fiecare vineri.

Pentru toamna asta avem planuri mari; o să împădurim două mii de metri pătraţi. Poate nu chiar pe toţi, în casă nu plantăm nimic încă. Dintr-o gasonieră betonată într-un cartier sovietic, am ajuns în natură şi ne place tare mult.

Dacă deja sună a laudă, atunci e vremea să vorbim despre minusuri, că sunt destule, oho!

Furtuna  Vântul pe aici are o putere fantastică; la o singură adiere nu mai avem curent. Nici apă (hidroforul cere curent). Nici baie (baia cere apă, iar apa curent). Nici căldură (centrala e pe gaz, dar tot vrea curent). Nici internet.

Iarba creşte, şi creşte, şi creşte într-un ritm nebun. Am început să o tundem din faţa curţii, iar cât am ajuns în spate, în faţă era la loc. Dacă te întorci cu spatele, profită de ocazie şi se înalţă până la umăr. Mă gândesc că a fost aici înaintea noastră şi încearcă să ne impresioneze. Sper să o lase mai moale cu fala că ne-a speriat destul.

Gâzele, gândacii, păianjenii (yeey!) sunt peste tot. Eu chiar aveam nevoie de câteva insecte în viaţa mea, că în ultima vreme fobia devenise mai puţin dureroasă.

Ce nu am ştiut noi (am ales să nu ştim), e că animalele vin acolo unde primesc de mâncare. Îşi aduc rudele, prietenii, duşmanii şi înching o horă pe veranda casei tale de zici că-i Crăciunul. Momentan avem şase pisici şi trei câini. Doar două sunt ale noastre.

Şi cu toate astea, zilele sunt mai lungi, mâncarea e mai gustoasă, viaţa e mai normală, mai sinceră şi mai cum trebuie să fie, zicem noi. Să ai ţărână pe sub unghii din când în când nu-i un lucru rău, iar să te uiţi pe geam să-ţi vezi doar grădina, câmpul, apoi pădurea e de nepretuit.

Design Interior, Jurnal

WELCOME TO: OUR KITCHEN!

August 13, 2017

Încă o cameră din căsuţa noastră a prins contur. Era vremea să fie gata, că-i locul meu preferat. Mă găseşti aici două, trei ore pe zi printre cratiţe şi pungi de făină, cu un coc în vârful capului, cafea într-o mână şi o carte de bucate în cealaltă. Oaa, nu cred că am mai scris până acum “carte de bucate” sună foarte…gurmand. În fine, bucatele fiind puse în conversaţie să păşim în bucătărie.

E deschisă şi nu ştiu cât are exact (undeva la cinci, şase metri pătraţi) şi e despărţită cu un perete galben de camera de zi. De când i-am făcut planul, mi-am imaginat un contrast puternic. Am ales ca partea de jos să fie închisă, iar corpurile de sus albe, că deh, nu voiam să ne simţim presaţi de mobilă neagră agăţată deasupra capului.

Atât de mult am visat la uşi cu o frezare simpatică, încât ăsta a fost criteriu principal ce ne-a împins spre mobila asta. Sigur, sunt faine şi bucătăriile moderne, lucioase, cu o singură linie şi suprafeţe drepte, fine, dar nu pentru noi. Vreau să simt căldura lemnului, că văd eu acolo, dom’le textură şi chiar obiecte înghesuite pe poliţe, gata de făcut minuni.

P.s: mobila e de la Ikea, desigur. Dar despre asta mai vorbim noi prin septembrie. Povestea e lungă şi aşteaptă să fie scrisă. :)

Tutoriale DIY

shibori tote bag

August 9, 2017

De multă vreme internetul îmi flutură prin faţa ochilor pânze vopsite în indigo, forme abstracte şi tot soiul de modele de-mi vine să mă arunc cu totul în baia de culoare. Despre Shibori am auzit de câţiva ani, dar nu m-am încumetat să încerc când încă locuiam în garsoniera din Bucureşti. Sunt o clean freak, so… îmi trebuie o curte întreagă la dispoziţe pentru a-mi întinde pânzele proaspăt vopsite.

În final ar fi putut arăta mai bine, culorile putea fi mai pronunţate, contrastul mai mare, dar deh! Gentuţa pe care am cusut-o cu materialul ăsta a ieşit chiar simpatică. :)

Să începem!

Materiale:

  • pânză albă de bumbac
  • mănuşi de unică folosinţă
  • vopsea pentru textil
  • un vas încăpător care se va murdări zdravăn
  • câteva bucăţi de balsa/carton/plastic
  • aţă

Mai întâi am împachetat pânza în jurul bucăţilor de balsa pe care le-am legat cu aţă. Sunt diferite tehnici de împachetare prin care obţii forme de tot felul, dar eu am vrut să mă surprindă şi le-am prins după cum s-a nimerit. E o joacă, after all! ;)

Am amestecat vopseaua cu apă după instrucţiunile de pe cutie. Nu vă recomand pigmentul pe care l-am ales eu. Există vopsea mai bună, cu siguranţă. Cea din poză nu e foarte puternică şi a fost nevoie de două tuburi pentru a obţine un bleu deschis. Data viitoare voi încerca şi cu albastru de metilen, iar dacă rezultatul e bun, vă dau de veste.

După ce am înmuiat bine pânzele în vopsea, le-am desfăcut şi le-am întins la uscat. Din bucăţile de bumbac încă se scurge vopsea, aşa că e bine să fie puse afară, altfel o să păteze.

Când s-au uscat complet le-am călcat cu fierul încins, apoi am trecut la cusut.

Pentru partea de croitorie cred că e mai clar tutorialul ăsta decât explicaţia mea.

Ta-da!

Geanta albastră e gata. Are mintea ei proprie şi chiar o aud îndemnându-mă să o duc la plajă :)

Design Interior, Jurnal

welcome to: our living room!

August 2, 2017

Credeam că nu mai vine ziua în care să pozez o cameră din casă şi să simt că-i aproape gata. Ei bine, iată! Surageria (it is! camera asta e o sufragerie, dovada e mai jos) e aproape gata. Încă mai aşteptăm mobilierul ce va fi încastrat sub scară şi cutia în care o să mascăm centrala. Indiferent cât de mândru e tata de instalaţiile pe care le-a meşterit şi oricât ar încerca să mă convingă că-i o operă de artă, eu nu prea văd artă în centrala termică. :)

Lăsând ţevile în bucătărie, să vorbim despre camera de zi, locul în care ne petrecem cam toată ziua şi pe care l-am gândit încă de la început viu şi colorat. Din puctul ăsta de vedere mi-am pus toată baza în covorul ţesut pe care l-am găsit de vânzare pe olx. A costat 300 de lei şi se potriveşte perfect cu pernuţa făcută de străbunica (a fost concepută cu alt scop…dar să nu intru în detalii cel puţin ciudate :) ).

Ce vedeţi pe jos e duşumea din lemn de brad. Mie îmi place tare mult lemnul, iar parchetul de esenţă tare costa mult peste ce ne puteam permite noi, aşa că am găsit soluţia simplă si la fel se simpatică, zic eu.

Ultimul, dar cel mai important detaliu e Caju! Noul membru al familiei. Are o lună, ochii albaştri şi s-a născut în curtea vecinei. Deja se înţelege bine cu Oslo, iar noi ne-am îndragostit de el. :)

P.s. Scuzaţi dezordinea din ultima poză. Iniţial nu era în plan ca partea aia de cameră să apară aici, dar aşa vă puteţi face o idee despre spaţiu, so :D

Food

just call me peachy!

July 29, 2017

Bucătăria miroase a piersici. Eu muşc dintr-o bucată de tartă mai mare decât îmi încape în gură şi mă uit la peretele proaspăt pictat. Hmm, măcar tarta e bună. Well, nu sunt o muralistă, dar şorţul de bucătar îmi pică bine.

Ar merge şi o cafea.

Dacă toate pieţele sunt pline de piersici, măcar să ne bucurăm de ele, că acuş încep să pice frunzele şi să se coacă dovlecii. Am găsit reţeta asta într-o carte veche de prăjituri şi e musai să v-o arăt, că e tare bună:

Ingrediente:

  • 250 g de făină
  • 100 g de unt rece
  • 4 ouă
  • 250 ml de lapte
  • 50 g de zahăr
  • 20 g amidon
  • 3 piersici mari
  • o păstaie de vanilie

Întâi m-am apucat de aluat. Am amestecat făina cernută cu untul şi am frământat uşor. Apoi am adăugat un ou, sare şi puţină apă rece.  Am amestecat bine compoziţia, iar când a devenit uniformă, am băgat-o în frigider.

Am pus laptele la fiert împreună cu păstaia de vanilie într-o cratiţă mare. Separat am amestecat trei gălbenuşuri (doar gălbenuşurile), cu amidonul şi cu zahărul. Am turnat compoziţia peste lapte, i-am dat focul mic şi am amestecat bine de tot până când s-a omogenizat. I-am oprit focul şi am acoperit-o cu folie alimenară, să nu facă o crustă pe deasupra.

Cât timp s-a răcit crema, am curăţat piersicile de coajă şi le-am tăiat în felii subţiri.

Am aşezat aluatul în tavă şi l-am întins bine şi cât mai uniform. Peste el am turnat crema rece şi am aşezat feliile de piersică.

Tarta a stat la cuptor 20 de minute la 180 de grade.

Se mănâncă rece, din frigider, pe verandă, balcon sau pe o pătură, la picnic. :)

Jurnal, Places, Travel

Budapesta is my gift (part.1)

July 25, 2017

Cu noaptea în cap a sunat ceasul ce îmi aducea cadoul de ziua mea. Nici nu am ştiut pentru ce mi-am făcut bagajul. Buletinul îmi era la poliţie, aşa că nici prin cap nu mi-a trecut că paşaportul mă poate duce departe. Dorin a plănuit totul, iau erau eram doar ochi, urechi şi entuziasm, împachetate într-o rochie scurtă.

O oră de zbor şi am ajuns. Vecinii mi-au părut tare simpatici. A fost prima mea vizită în Ungaria. Prima dintre multe viitoare. Cum bagajul era mic, ne-am plimbat toată ziua prin oraş, iar la hostel am mers abia seara târziu.

Am început cu centrul şi ne-am oprit la Fekete să bem prima dintre cele trei cafele (doza mea zilnică). Să fi zăbovit acolo vreo juma’ de oră şi altă jumătate într-o librărie-anticariat ruptă din poveşti, dar prea întunecoasă pentru poze.

Când picioarele ne-au luat foc de atâta mers, ne-am oprit să mâncăm un bol de supă cât baloanele Cappadociei. Iar ne-am promis veganism şi iar ne-am încălcat cuvântul. Poate de luni..

Budapesta ne-a hrănit bine, ne-a turnat în căni cea mai aromată cafea şi ne-a pus în faţă o atmosferă la care nici nu visam. Capitala maghiară le are pe toate; baruri pline, oameni frumoşi, magazine de tot felul şi Dunărea, ce se întinde în mijlocul oraşului, ca un model ce aşteaptă să fie pozat din toate unghiurile.

Să nu lungesc povestea (acum, că mai am şi partea a 2-a), cadoul ăsta m-a surprins chiar mai mult decât se aştepta Dorin, iar pe el l-a pus la cheltuieli multiple pentru că mi-a plăcut. Şi mai vreau.

Jurnal

True cost of moments

July 25, 2017

M-am trezit într-un magazin cu nume pompos şi cu reduceri cât mine de mari şi rounjite. Am pornit să mai cumpăr câte ceva din nimicurile cu care mi-am umplut deja toate dulapurile din casă. Pare atât de ieftin, e păcat să nu-l iau…dar. Dar eu cos. Croiesc cu o foarfecă şi un ac cu aţă…

Într-o postură statuară îmi contemplam răzvrătirea. Nu îmi trebuie nimic. Am mai mulţi pantofi decât degete la picioare. Dintr-o bucată de lut îmi meşteresc singură bijuteriile. Mall-ul ăsta nu are nevoie de mine, iar eu am nevoie doar de timp.

Am terminat proiectul pe care l-am început şi l-am refuzat pe următorul. Azi am ales să nu fac nimic pentru cu am ales să nu consum. Ziua liberă de muncă şi de cheltuieli începe mai târziu. Ceasul tace, doar păsările cântă în grădină. Am băut cafeaua sub nuc şi am petrecut amiaza cu Maria Semple. Am inventat noi reţete cu dovlecei, pentru că deh, am cules o roabă plină. Când apune soarele şi curtea se îmbracă în galben, nimic nu e mai fascinant decât murmurul apei ce trece printre biloanele de ardei şi mirosul frunzelor de roşie. Apusul e chiar spre casa noastră, din grădină şi învăţăm să ne bucurăm de el în fiecare zi. Ba chiar nu e nimic pompos aici. E simplu. O grădină, un pahar cu limonadă, o carte şi preşul ţesut de bunica.

De când ne-am mutat am cheltuit tot mai puţin pe mâncare şi pe haine, dar ne-am rezervat mai mult timp pentru noi. Norocul a făcut să ne plimbăm prin lume şi să ne bucurăm de oameni şi de locuri, iar acum provocarea e să nu uităm de “acasă”.