Food

Limonadă cu mango şi mentă

May 24, 2018

Prima limonadă pe vara asta. By the way, e vară! Yey! De ar ţine vreo trei ani…

În weekendul ăsta montez piscina şi dacă o să încap în ea, mai fac o limonadă şi o beau acolo. Să fie vară, să miroasă a mentă şi a umeri arşi de soare. Să se deschidă culoarea pletelor şi să se coacă roşiile în grădină. Ah, big fan!

Dar, să vă povestesc despre limonada asta cu mango, care-i faină tare.

Ingrediente:

  • o lămâie
  • un mango copt
  • mentă
  • apă
  • gheaţă
  • opţional: o lingură de miere sau zahăr

 

Întâi am tăiat stors zeama lămâii, apoi am tăiat fructul în cubuleţe. Le-am pus în carafă alături de mentă şi le-am mixat până când s-au transformat într-o pastă. Apoi am umplut carafa cu apă şi cuburi de gheaţă.

Asta-i tot. Ce să zic, nu-i chiar o reţetă. E mai mult o idee, poate vă fac poftă. Nu-i nimic complicat, dar e delicioasă şi miroase a vară :)

Tutoriale DIY

Diy: Feţe de perne cu poveste

May 9, 2018

Cu ceva timp în urmă străbunica îşi făcea singură hainele (like from scratch). Şi cum nu îşi comanda metrajele de pe Etsy, se apuca să ţeasă bumbacul în război până când ieşeau nişte fâşii lungi din cel mai cool material văzut de mine vreodată.

De curând am primit de la bunica două role din pânza-minune care m-au ţinut pe gânduri o vreme. Ce aş putea face din ele fără să irosesc materialul? Aaa, şi să fie cât mai aproape de piele, că-i tare delicat şi miroase a vacanţă de vară. Dacă-i aşa, perne să fie! Să adorm în fiecare seară cu mirosul copilăriei în nas şi cu senzaţia că am pus capul în poala străbunicii.

Pentru două feţe de pernă am folosit:

  • pânza despre care v-am zis
  • maşina de cusut
  • foarfece
  • bolduri
  • dantelă

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmbrac pernele într-o altă căptuşeală pentru că-s din fulgi şi mi-a fost frică să nu se păteze preţiosul material.

Am decupat patru bucăţi dreptunghiulare identice şi opt fâşii de 5 cm lăţime şi 20 cm lungime.

Am cusut dreptunghiurile două câte două, pe trei laturi. Pe latura rămasă liberă am cusut tiv. Pe acolo va intra perna.

Înainte de a le coase, între cele două bucăţi de bumbac am prins cu bolduri dantela. Am cusut în acelaşi timp trei materiale: cele două feţe de bumbac şi dantela între ele.

Apoi am cusut cele opt fâşii, una câte una.

În final am cusut pe dos fâşiile de feţele de pernă, după care le-am întors pe faţă şi am îmbrăcat pernele.

Ta-daa! În jumătate de oră au fost gata feţele de pernă cu miros de vacanţă de vară. :)

Food

Supă de roşii cu ceapă şi ierburi aromate

April 1, 2018

După cum se anunţă vremea, încă mai avem timp pentru supe calde vreo lună, două.

Ştiţi ce îmi place mie să fac? Să opresc centrala (haha!I love small bills and I can’t lie), să îmi fac o supă caldă, să o torn într-un bol şi să îmi încovoi degetele în jurul lui. De obicei o miros până se mai răceşte, ca şi când îmi hrăneşte întâi creierul apoi stomacul. Ador mirosul de ceapă şi de usturoi. Care-i rostul voalării?! Toţi iubim usturoiul. Rumenit în ulei de măsline, lângă o linguriţă de cimbru şi alta de rozmarin, ah!

În reţeta asta nu m-am zgârcit la condimente şi bine că nu.

Ingrediente:

  • 4 căţei de usturoi
  • 2 cepe
  • 1 ardei mic
  • 2 linguriţe de ulei de măsline
  • 800 ml de suc de roşii
  • o mână de tăiţei
  • cimbru, rozmarin, coriandru, pătrunjel (sau orice vă place)
  • sare

Întâi am tocat mic de tot ceapa, ardeiul şi usturoiul şi le-am pus la călit în uleiul de măsline alături de condimentele uscate.

Când s-a caramelizat ceapa, am adăugat sucul de roşii, sarea şi un pahar de apă.

Au fiert împreună aproximativ 20 de minute, după care am adăugat tăiţeii şi i-am mai lăsat încă 8 minute (citiţi pe ambalajul lor de câte minute au nevoie).

La final i-am oprit focul şi am decorat supa cu parmezan, ierburi proaspete, seminţe, chiar şi cu puţină feta. Toate merg de minune.

Am mâncat-o cu pâine prăjită şi muuultă poftă.

Enjoy! :)

Jurnal

Un an de trai la sat (more with less)

March 29, 2018

Despre cum ne-am mutat la ţară şi cât de bine ne e aici, nu am apucat să vă povestesc. Nici despre ce mâncăm, cât cheltuim şi cum ne drămuim bănuţii (din ce în ce mai puţini). Nu am apucat să povestec prea multe, pentru că am fost atât de ocupată cu….well, viaţa. E tare, tare fain aici. Şi nu zic că nu sunt inconveniente, pentru că sunt destule, dar e altfel faţă de cele de la oraş.

S-a împlinit un an de viaţă la sat. Am trecut printr-o primăvară noroioasă, printr-o vară cu mai multă vegetaţie decât ne imaginam, o toamnă liniştită şi o iarnă lungă şi urâţică.

Îmi amintesc cum arătau sezoanele de la geamul garsonierei în care locuiam înainte. Nu era o diferenţă prea mare. Poate azi ploua, mâine ningea, în altă zi era soare şi mergeam în parc, dar cam atât. Nu aveam un contact puternic cu natura. Temperatura era constantă în cămăruţa noastră, iar ce se întâmpla pe lângă nu prea conta.

La ţară lucrurile stau altfel.

 

1. Mâncarea  e întotdeauna gătită de noi. Cel mai apropiat supermarket e la şaişpe kilometri, iar magazine avem prin sat, dar cipsurile, berea la pet şi mezelurile nu sunt pe lista noastră.

Am învăţat să gătim mai bine, mai mult şi mai ingenios. În fiecare zi mâncăm altceva, iar la carne am renunţat complet. În congelator încă mai avem legume păstrate din toamnă.

 

2. Accesul către casa noastră pare mai dificil decât e. Satul e pe cât se poate de rural, cu găini, văcuţe, bătrâne îmbrobodite şi garduri din lemn. Peisajul e complet şi cu toate astea, din casă până în Piaţa Victoriei facem doar o oră. La şase minute cu maşina sau zece cu bicicleta faţă de curtea noastră e gara, iar de acolo până în Gara de Nord, trenul face 35-45 de minute. Sunt în total 25 de trenuri pe zi, destule, zic eu. Poate dintr-unele colţuri ale oraşului naveta până în centru e chiar mai lungă.

 

3. Cheltuielile totale sunt mai mici. Nu avem mall-uri, nici supermarketuri. Ne-am cumpărat haine tot mai puţine, iar mâncarea e foarte ieftină când găteşti totul de la zero şi cumperi doar ingrediente de bază.

Într-o lună de iarnă am cheltuit 500 de lei pe facturi (gaz, electricitate, telefon, internet etc.) şi doar 600 de lei pe mâncare. Vara totul se reduce la jumate, facturile sunt mai mici, iar multe legume cresc în grădină.

 

4. Viaţa e mai simplă, mai apropiată de ce ne doream. Dimineţile încep cu micul dejun, cu o cafea bună făcută acasă şi cu planul pentru restul zile, făcut în tihnă. Ziua se scurge lin.

Am redus numărul proiectelor şi încercăm să muncim mai puţin şi să ne relaxăm mai mult. E timp de orice. Din casă auzim păsările cântând. Câteodată închidem laptopurile şi ieşim în grădină, în mijlocul zilei.
Prânzul durează cât de mult vrem noi.

Oamenii trăiesc în comunitate. Se cunosc între ei, se ajută, se bucură, ştiu unii de ceilalţi. În oraş nici nu îmi cunoşteam vecinii, dar aici pare a fi o mare familie.

 

Mutarea din oraş a însemnat pentru noi o schimbare radicală. Păi ar fi fost păcat să locuim aici şi să luăm la fel de multe proiecte, încât să muncim din zori şi până noaptea.

Pentru că uneori e nevoie să mă întâlnesc personal cu clienţii, am acceptat doar proiectele foarte dragi şi am învăţat să ne descurcăm cu cel mult 1500 de lei pe lună amândoi (da, se poate şi chiar foarte bine).

Am înţeles că cele mai importante lucruri nu costă nimic. Clişeic, ştiu, dar e pe bune. Nu îmi trebuie trei perechi de pantofi în plus în dulap, dar am nevoie de două ore libere în care să-mi termin de citit cartea pe verandă.

Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în anul ăsta e să fiu prezentă. Să mă bucur de fiecare zi şi nu o las să treacă într-o înşiruire de momente identice, ca nişte soldaţi ce trec mărşăluind. Nu mai “abia aştept” nimic şi sunt bucuroasă pentru fiecare dimineaţă, amiază şi seară în parte.

Nu-i rai. De multe ori apar probleme, când ceva se strică, altceva trebuie întreţinut sau înlocuit, dar e linişte şi timp pentru toate.

 

Ilustratii

Alo?!

March 26, 2018

O ceartă.

Un soi de scandal, genul ăla în cer te enervezi atât de tare încât faţa ţi se înroşeşte, vena aia de la gât se umflă, ochii stau să îţi iasă din orbite, iar nasul e plin şi îţi dai seama că e timpul să te opreşti. În filme mereu zic “Respiră!”…well, respiră dacă poţi acum. Îmi suflul nasul şi mă apuc să citesc ceva, să mă destind, dar tocmai atunci sună telefonul. Las punga de orez (a cărei etichetă o citeam cu interes) pe blatul lipicios din bucătărie şi răspund:

Convenţionalul “alo” s-a cam demodat, aşa că întreb: Da?!

Dar în loc de răspuns, primesc un apel. Bzzz…bzzz. Ce naiba?!

Desigur, Vodafone. Mă sună, să îi sun, să îmi propună ceva.

Aţi păţit-o şi voi? “Bună, sunt Andreea, ghidul tău Vodafone.”

Oh, bună, Andreea. M-ai sunat la fix. Chiar simţeam nevoie să vorbesc cu cineva…Dar Andreea nu prea are chef de poveşti şi îmi propune oferte, minute, mesaje de parcă aş avea cu cine să le consum. Alo?! Om supărat aici.

Închid.

Iau punga, mă aşez pe covor şi citesc.

1,5 grame de proteine într-o sută de grame de orez.

Deja mă simt mai bine, aşa că trec mai departe la punga de făină.

 

Tutoriale DIY

Diy: sponge paint to clean white

March 20, 2018

De când am vopsit uşile cu lavabilă, am dezvoltat un ataşament emoţional pentru varul ăsta lăptos. Ha ha! prinde bine pe orice, se lipeşte (mai ales pe păr, îhî), acoperă şi lasă orice suprafaţă mată şi curată. Poate nu sunteţi de acord cu mine, ştiu că nu sună normal să vopseşti o vază cu vopsea pentru perete, dar dacă nu aţi încercat încă, să mă credeţi pe cuvânt. ;)

Am primit vaza asta cadou. E hand made şi e faină forma, dar nu mă dau în vânt după tipul ăsta de îmbinare a culorilor, aşa că i-am făcut cunoştinţă cu noua mea prietenă: vopseaua lavabilă.

Am folosit doar o mână de vopsea, o pensulă şi nişte acuarele pentru forma finală.

Întâi am vopsit toată vaza în alb şi am lăsat-o să se usuce bine, iar la final am adăugat punctele albastre.

Nu are nici un miros, în caz că vă întrebaţi şi se usucă foarte repede.

 

 

P.s: Ajutorul meu de nădejde nu prea a avut chef de pictat, dar a fost primul (şi poate singurul) care şi-a lipit nasul de vază să se asigure că e inodoră.

Jurnal, Travel

Zile cu soare în sud

March 9, 2018

Cine ar fi crezut că asta-i iarna în care o să ajungem tocmai în sudul Portugaliei? Voiam să fugim de iarnă într-un loc cald, aşa că am coborât până în Algarve, să vedem cu ochii noştri stâncile şi plajele ascunse printre ele. Dar am mai găsit şi maşini retro parcate pe străzi înguste sau în faţa caselor colorate, uşi împodobite cu flori şi câte o băncuţă ce mă trăgea de mânecă să-mi scot cartea şi să stau o vreme.

Trei săptămâni am umblat după soare cu o pereche de tenişi şi un rucsac plin. Am băut suc de portocale roşii în Sicilia, după care ne-am luat zborul în Portugalia. În Lisabona am învăţat că ouăle poşate sunt excelente dacă stau întinse pe o felie de pâine prăjită şi unsă cu avocado, iar cafeaua e extaz dacă ştii unde să o bei. Şi scuzaţi-mi comparaţia pompoasă, dar vai, vai ce bunătăţi am descoperit şi cât de tare mi-a intrat la inimă oraşul ăsta, nici nu pot exprima.

După două zile de Porto, l-am văzut şi pe el cu alţi ochi. Zici că nu am fost niciodată acolo, atât de diferit, dar totuşi primitor şi prietenos mi s-a părut şi Porto. Cu soarele ce intra la culcare în Atlantic şi cu valurile ce ne-au fugărit pe după far, ah!…

O săptămână întreagă ne-am bucurat de soare, ne-am bronzat obrajii (şi cefele, of course) şi am pozat azulejos. Sunt multe de spus şi de arătat, dar acum vorbim despre Algarve, aşa că nu mai întrebaţi.

Când la noi ningea şi viscolea şi crăpau pietrele după cum am auzit, în sud era cald şi bine. Genul ăla de “bine” în care te simţi vinovat şi le spui prietenilor “…şi aici plouă” în timp ce te bălăceşti în ocean.

Am ales să vedem trei oraşe, că altfel ar fi fost pe fugă, iar noi nu ne împăcăm bine cu treaba asta. De la mic la mare, le-am luat pulsul şi ne-am bucurat de tot ce au ei şi noi nu. Atâta linişte era aşternută pe străzi. Prin sat se simţea miros de peşte prăjit, iar în afara lui mirosea a lavandă. La periferie sunt case noi, preţioase şi cu nasul pe sus. Drumul către plajă trece printre ele. Sau printre palmieri. Sau printre stânci calcaroase şi aerate.

Fiecare plajă era pustie, ca şi când noi am fi descoperit-o chiar atunci şi nimeni altcineva nu ştia de ea. Am auzit că vara e aglomeraţie mare şi că plajele sunt pline de umbreluţe, prosoape şi picioare goale. Am mai auzit că-i prea cald şi că liniştea îşi face bagajul şi pleacă odată cu iarna, dar noi am ajuns la timp. :)

Tutoriale DIY

Ikea hack: sofa cushions makeover

January 24, 2018

Poate că-i mult spus “Ikea hack”, până la urmă sunt doar nişte nasturi cusuţi în perne, dar schimbarea e destul de faină.

De când am cumpărat colţarul ăsta am tot stat pe gânduri. Ceva nu pare să se lege aşa bine. Dacă vă amintiţi vechea canapea, înţelegeţi ce zic. Well, pe Friheten l-am prins la ofertă şi e mult mai confortabil decât predecesoarea lui, şi pe lângă gradul ridicat de pufoşenie, păreau să arate asemănător.

Toate bune şi frumoase, l-am adus acasă, l-am montat, dar… surpriză. Nu se potriveşte cu ideea mea din magazin. Ooops! E cam târziu să strâmb din nas. De confortabilă, e confortabilă n-am ce zice. Te întinzi, te afunzi în ea, dormi mai bine decât în pat. Aşa că i-a venit rândul pentru o modificare.

Am înşfăcat şase nasturi, un ac lung şi cea mai zdravănă aţă şi m-am apucat de treabă.

Zece minute mai târziu, colţarul deja arăta ceva mai bine.

Ba chiar începe să-mi placă, dacă mă gândesc mai bine. Şi cât timp mă gândesc eu, puteţi să vă daţi cu părerea ;)

P.s: nici să nu îmi amintiţi despre cât de bine arăta vechea canapea alături de Strandmon (aka Gică Popescu, don’t ask). Grrrr.

Design Interior, Jurnal

WELCOME TO: OUR BATHROOM!

January 3, 2018

Wait. What?!

Ştiu, ştiu; nepoliticos din partea mea să vă invit în baie, dar şi camera asta prinde contur, iar entuziasmul meu a crescut cu fiecare zi. Asta sper să fie ultima varinată, pentru că într-un an a trecut prin multe “forme finale”. Cumva îmi e foarte greu să mă opresc la un rezultat atât timp cât în casă încă mai avem vopsea, iar ideile din mintea mea continuă să curgă.

Ei bine, să începem turul.

Probabil aţi recunoscut deja câteva dintre bunătăţile Ikea. Într-adevăr nu ştiu multe locuri din care poţi cumpăra mobilă ok, la un preţ bun, dar per total am fost mulţumiţi de aprope tot ce am cumpărat de la ei.

Pe lângă Ikea, am mai făcut câteva vizite prin fiecare magazin de bicolaj din Bucureşti (ba chiar le ştiu pe de rost sloganurile, haha! #superproud). Cu pardoseala e o întreagă poveste, dar e cu final fericit aşa că o să v-o zic.

Baia era aproape gata, pereţii erau finisaţi şi lustruiţi, iar cada era pe poziţie; totul, ce să mai! Dar… nu aveam gresie. Pur şi simplu creierul refuza să accepte orice model întins sub lumina neoanelor din fiecare Bricoceva prin care mă ducea tata în speranţa unei victorii. Nu îmi plăcea nimic. Toate erau bej, iar mie nu imi place culoarea asta nici să depindă viaţa mea de ea. Iar dacă aveau alte culori, erau prea-prea. După atâtea vizite, şi angajaţii se ascundeau când mă vedeau. Timpul se întindea, iar odată cu el şi nervii tatălui mei (om mult prea răbdător din fire).

Într-o dimineaţă şi-a luat inima în dinţi şi din gura lui s-au rostogolit încet cuvintele magice:

“- Hai în Valea..

– Să nu zici Cascadelor! Nici să nu zici!

– Bine. Nu zic….mergem?”

Cu greu am pornit la drum şi nici nu am ajuns la destinaţie. Ne-am oprint într-o altă vale; pe şoseaua Mihai Bravu.

O parte de stradă părea încă înţepenită prin 1999, cu tarabe întinse la vedere, cât mai diferite, dar la fel. Cu plăci ceramice urâte sau potrivit de urâte şi vânzătoare cu unghii verzi-albastre şi privire plictisită.

Eu îmi târam papucii pe fiecare model de pardoseală şi ochii pe fiecare raft expus abuziv pe trotuar.

Bineînţeles că nu îmi plăcea nimic. Nici nu mai ştiam ce îmi place.

Bej? Parcă îmi plăcea bejul? Hmm?!

Şi dintr-o dată timpul s-a oprit în loc. Ochii mei s-au concentrat mai puternic decât ştiam că e posibil. Norii s-au deschis şi au apărut cele mai faine plăci hexagonale din Univers. Haha! Chiar aşa a părut momentul la vremea aia.

Câteva zile mai târziu călcam în târlici pe minunăţia de pardoseală.

Şi da, eu port târlici. Zilnic. Şi-s mândră :)

Tutoriale DIY

Diy: last minute wreath

December 21, 2017

Anul ăsta petrecem sărbătorile acasă la noi. E primul Crăciun aici (yeey!!) şi am decorat aproape tot ce mi-a ieşit în cale. Vreţi să vedeţi? Okey dokey, vă arăt în weekend.

Azi mi-a picat în faţa ochilor uşa de la intrare. Ultimul detaliu. Pentru că nu voiam o coroniţă pe care să o dau jos săptămâna viitoare şi nici una care îţi sare în ochi din capătul străzii, am improvizat.

Am înşfăcat o bucată dintr-un brad vechi (cât mine de vechi), am ciufulit-o bine şi am început să o modelez. Iniţial am aşezat-o pe un gherghef, dar mi s-a făcut milă de el, aşa că l-am cruţat :)

După ce am obţinut un cerc uniform (cât s-a putut), am decupat petale din fetru alb şi le-am cusut de coroniţă. Am mai folosit şi o floare din pânză, pentru că, între noi fie vorba, nu mi-a ieşit cu nici un chip.

Sub floare am înnodat sfoară albă, iar la capăt i-am agăţat biluţe din lemn.

Pierde-iarnă, după cum am botezat-o, poate sta agăţată în prag până în martie. Nu spune nimic despre Crăciun, doar atârnă acolo festivă, aşa-i? :)